Stiu ca probabil vezi asta. “Stiu” si “probabil” in aceeasi fraza :)) tipic…
Sunt vise ce imi apar iar si iar. Revin atat de ritmic, atat de clar, incat au ajuns sa-mi fie realitate, iar realitatea sa imi para un vis demult uitat. Un vis carpit, din care mi-au ramas franturi pe care le « brodez » cu bucatele de imagini ce nu au legatura cu visul, nici cu realitatea.
O zi de toamna. Sau sa fi fost primavara ? Ce importanta mai are ? Tin minte si acum, in mijlocul unui micut vartej ce ridica frunzele uscate, stateai si ma priveai de peste drum. Rigid, ireal de neclintit, fascinat de ca si cum timpul s-ar fi oprit si el inghetat de privirea cine stie carei Meduze invizibile ochilor celorlalti muritori. Dar mi-am continuat mersul. La fel si timpul. S-a scurs alene, iar noi am pasit agale la brat cu el. Ochii de acum nu vad ca ochii de atunci, si totusi, uneori (de atatea ori chiar !), ti-am mai ghicit pe chip mirarea de atunci, de ca si cum ai fi ramas blocat in clipa aceea. Cat mi-as dori sa fi ramas ! Sa ma fi intors, sa fi zambit. Privirea aceea nu ti-ar mai fi fost acum impietrita, asemeni unui cadavru micut de broasca in formol. Ar fi avut si acum culoare, scantei s-ar fi jucat in ochii tai si...
Sublimul lucrului ce inca nu a fost savarsit ma bantuie si ma invaluie, imi este far si oracol, de el ascult cand nu mai pot sa aud de atata zbierat interior. A tinde spre ceva este suprema fericire, nu a avea.
Asa ca vreau sa ma intind si-n seara asta catre stele, si nu-mi doresc a le atinge. Nu vreau sa misc nimic in tine, nu vreau a te schimba.
In ce clipa ne-am schimbat… nu stiu. Era inevitabil, dar nu credeam sa simt asa pustiu. De parca tot ce am mai de pret e ceea ce-am avut deja, de parca peste tot prin viata voi duce-n spate umbra ta.
Linistea ochilor tai ma face sa ma reintorc, sa iert, sa te iubesc. Imi esti oglinda si pentru asta-ti multumesc.
Acum vad ce am de-ndreptat si cum pasii timpului s-au scufundat in creturile chipului. O data va obosi si timpul, sarmanul, de atata hoinarit pe chipul meu. Si ma va parasi, cum l-am parasit si eu, in clipa “inghetata”, in ziua de primvara sau de toamna, in care frunzele dansau in jurul tau un dans al ielelor nebune, al ielelor ce iti iau mintile, lasand in locul lor privirea fixa a unui om uscat...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu